Perfecțiunea nu este un scop rezonabil sau realizabil, și singura șansă pe care o avem de-a putea realiza scopul perfecțiunii este prin încercări și revizuiri. În opera Naturalis Historia (Istoria Naturală) a lui Gaius Plinius Secundus (Pliniu Cel Bătrân) este documentat că artiștii greci, de exemplu Apelles și Polykleitos (Policlet), au semnat lucrările lor cu imperfectul verbului "a face" ca să descrie că acestea nu sunt perfecte. De asemenea, Michelangelo a semnat piesa lui Pietà cu "faciebat" ca să descrie și el că nici o lucrare nu poate fi terminată. Întotdeauna o piesă poate fi îmbunătățită chiar dacă felul de a o îmbunătăți este ceva minuscul sau microscopic. Asta nu înseamnă că lucrările lor n-au avut revizuiri, dimpotrivă lucrările acestea sunt ultimele dintr-o linie lungă. Însă pentru oricare lucrare pe care o facem fie că este o piesă de artă, un eseu, o poezie sau o piesă de arhitectură tot ce contează este că un creator face primul pas și puțin câte puțin ajunge la cel mai bun rezultat pe care l-ar putea realiza.
Un eseu din punctul meu de vedere e doar o revizuire în lucrarea noastră numită viață. Cu un eseu noi putem să exprimăm ideile și învățămintele noastre. Doar prin scris și explicând putem să fim siguri că înțelegem ceea ce credem și învățăm. De asemenea, doar prin discurs putem să fim siguri că punctul nostru de vedere este educat și corect, și nu doar o perspectivă minimalistă. Însă un eseu nu trebuie să fie neapărat perfect, fără dezacorduri și greșeli, fiindcă e doar o lucrare. Și doar prin lucrări putem se ne îmbogățim mințile, perspectivele și pe cei din jur.