Teoria poruncii divine este perspectiva etică prin care statutul moral al unei acțiuni este dependent de porunca lui Dumnezeu. Un răspuns clasic la această teorie este opera “Euthyphron” a lui Platon în care Socrate îl întreabă pe Eutifron dacă zeii creează faptele morale sau doar le acceptă.
Întrebându-te dacă zeii au creat faptele morale înseamnă practic să te întrebi dacă o acțiune este morală oricare ar fi voința zeilor. De exemplu, noi recunoaștem că ucigând o persoană inocentă este imoral, dar dacă zeii ar zice că este moral, ar fi această acțiune morală? Mulți ar spune că nu.
Pe de altă parte, dacă zeii doar acceptă faptele morale, înseamnă că acestea există independent de voința zeilor și în acest caz ei nu au nici un control asupra moralității. Aceasta este o credință profană. Argumentele împotriva teoriei poruncii divine au fost folosite mai târziu ca un contraargument la teoriile morale ale savanților creștini.
Însă există o alta explicație pe care acest contraargument nu o consideră: idea că omul a fost creat de Dumnezeu ca să beneficieze la maxim de sistemul Lui moral. Argumentul se bazează pe faptul că fără Dumnezeu adevărurile morale încă ar exista. Pe de altă parte, această perspectivă nu recunoaște faptul că fără Dumnezeu omul n-ar exista și dacă omul n-ar exista nici sistemele morale n-ar exista.
Așa cum am specificat anterior, putem recunoaște că sistemul moral a lui Dumnezeu a fost creat să se aplice la și să-l beneficieze pe om. Un exemplu în favoarea acestui sistem moral este expresia clasică “să nu ucizi”. Dacă un om omoară un alt om, el a comis un act imoral astfel impotrivindu-se învățăturilor lui Dumnezeu. Însă dacă o stea se extinde înghițind o altă stea, explodând și omorând cealaltă stea și pe sine însuși, steaua nu este considerată imorală deși este de asemenea creația lui Dumnezeu. Tragem această concluzie deoarece stelele n-au fost create de Dumnezeu să se supună acelorași principii morale ca și omul.
Un alt exemplu este păianjenul văduva neagră care își mănâncă partenerul după sau în timpul împerecherii. Un creștin devotat nu s-ar gândi să numească păianjenul văduva neagră imoral pentru această acțiune, deși păianjenul este de asemenea creația lui Dumnezeu. Această concluzie poate fi trasă deoarece similar cu steaua, păianjenul n-a fost creat să adere moralității omului.
Conceptele morale trebuie să fie respectate de om și de aceea ele trebuie să existe în congruență cu omul. Dacă omul n-ar exista, nici moralitatea n-ar exista. Deoarece Dumnezeu a creat omul, atunci El a creat în același timp sistemele morale care îl definesc.
Unii ar contrazice acest argument spunând că omul este anterior oricărui concept religios. Contraargumentul acestea presupune că Dumnezeu nu există și a fost inventat de om în același moment în care religia a fost inventată. Această apărare a teoriei poruncii divine nu este un argument în favoarea existenței lui Dumnezeu sau oricărui alt zeu. Ea doar arată că dacă există vreo problemă cu teoria poruncii divine, aceasta trebuie dovedită arătând că Dumnezeu nu există. Însă, acest fapt nu poate fi dovedit afirmând că dacă El nu există lucrurile ar fi într-un fel anume. Dacă există o problemă cu teoria poruncii divine, aceasta este o problemă de credință și pietate sau a inexistenței lui Dumnezeu.